Vintage


Se afișează postările cu eticheta colier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colier. Afișați toate postările

vineri, 14 mai 2010

Videoclip Mireasa CDB

Cristina Cristea CDB a realizat un frumos videoclip în care pot fi vizualizate toate creaţiile participante la Concursul "Mireasa" de pe forumul Clubului Designerilor de Bijuterii, şi unde, o spun cu mândrie, apare şi creaţia mea, spre sfârşit. Este o adevărată desfătare să priveşti aceste minunăţii, fiecare dintre ele reprezentând ore şi ore de muncă pentru cea care a făcut-o, BRAVO pentru toate fetele care au participat, Bravo şi pentru mine, care-am fost norocoasa ce-a câştigat, iar premiul a fost absolut regal, premiu pentru care Maria merită toate mulţumirile mele. Deja am şi folosit elemente din premiul primit, următoarea pagină ce-o voi scrie se va referi la frumuseţea de cercei la care am şi utilizat o pereche de tortiţe mari absolut speciale, ca şi pietrele mele agate roşii. Pe mâine, şi enjoy!!!!!

duminică, 9 mai 2010

Setul "Paradis"

Astăzi mi s-a întâmplat un lucru cu adevărat frumos, nici nu mă gândisem că am vreo şansă, dar se pare că uneori este de-ajuns să te străduieşti, să participi cu tot sufletul într-o acţiune, şi, asemeni mie azi, răsplata poate depăşi cele mai frumoase vise ale tale....eeee, şi cum am lăsat suspansul destul, voi spune şi ce m-a dus la aceste cugetări anterioare - am câştigat un concurs de bijuterii de pe forumul Clubul Designerilor de Bijuterii, concurs în care au fost înscrise 21 de creaţii absolut superbe, şi a mea a ieşit câştigătoare - cu siguranţă că cineva acolo sus mă iubeşte...Concursul tematic s-a numit "Mireasa", iar bijuteriile care au fost înscrise au avut acest specific - piese delicate realizate special pentru acest deosebit moment din viaţa unei femei. Au fost prezentate adevărate opere de artă din mărgele, din sârmă împletită şi mărgele, perle, cristale Swarovsky sau Boemia, sidef, multe, multe, multe, încât aproape nici nu ştiai pe care s-o alegi mai întâi, un adevărat regal al bijuteriilor, intraţi şi vă convingeţi http://designerdebijuterii.forumup.com/viewtopic.php?t=623&mforum=designerdebijuterii
....În final, Random Generator Number s-a oprit la creaţia cu numărul 19, care ghiciţi a cui era - A MEA....Când s-a anunţat rezultatul, realmente nu mi-a venit să-mi cred ochilor, pentru că eu niciodată n-am câştigat nici măcar la loterie, însă 19 este şi ziua mea de naştere(în iulie), iar setuleţul meu era cu pietre albastre, iar albastrul e culoarea mea norocoasă, eeeee, c-o fi aia, c-o fi ailaltă, cert e că pentru prima dată sunt câştigătoare, şi vă spun - e un sentiment superb, te încurajează nemaipomenit, te face să te implici şi mai mult, te stimulează, ce mai, e bine, e foarte bine să câştigi din când în când, o spun eu, care, de când mă ştiu, am cam alergat singură şi-am ieşit a doua, mai puţin azi, şi asta numai şi numai mulţumită fetelor de pe forumul CDB, Maria, Cristina ş.c.l. Bravo lor, să trăiască o mie de ani le doresc, şi la mai multe concursuri!!!!
Acuma, sinceră să fiu, mândră sunt eu de bijuterie în sine, şi de faptul că, din senin am câştigat, dar aproape şi mai mândră sunt de fotografiile pe care i le-am făcut, astfel încât, am mai înţeles un lucru - când e să meargă ceva bine şi frumos, merge pe mai multe planuri, sunt multe lucruri ce-şi dau mâna şi contribuie, ca să fie un lucru frumos. Mai ataşez o fotografie care-mi place în mod deosebit, de mi se pare aproape ruptă din rai, că de-asta am şi denumit-o "Paradis", renunţând la numele iniţial - Heaven.



În consecinţă, am încercat să prind seninul cerului, să mi-l fac broşă, iar cerul a fost bun şi m-a lăsat - setul "Paradis", compus din cercei şi broşă, toate având în comun acelaşi tip de mărgele - cristale briolette azurii de Boemia, de 14 mm, la cercei. Cristalele broşei sunt ceva mai mari, cam de 16 mm, şi, împreună cu alte 3 cristale albe de 4 mm, şi două flori de dantelă, realizează o frumoasă compoziţie într-o montură de brass, placat cu Ag. Brosa are dimensiunea de 50x50 mm, şi este versatilă, prin posibilitatea de a fi prinsă în diverse poziţii(foto). Cerceii au lungimea de 40 mm, inclusiv tortiţa.


Broşa poate fi ataşată unei panglici de satin sau catifea în ton, şi devine choker.

COST - 25 RON(la care se adaugă 5 RON transport, iar dacă se plăteşte în cont sau Paypal, transportul e free).

joi, 29 aprilie 2010

Setul "Ingenua"

Eheeeei, bine v-am găsit, chiar mă gândeam că prea tac mâlc de-un timp, deh, te iei cu ale săptămânii valuri, job, una-alta, şi iac-aşa te trezeşti cu dor de scris dintr-o dată, cum mi se-ntâmplă mie chiar acu. Sper că v-a plăcut cutiuţa de mai devreme, şi cum în zona tutorialelor am fost silitoare, de-astă dată vă prezint ultima mea creaţie, ca să zic aşa, set pentru care, fără glumă, mi-am bătut capul ceva vreme, şi-odată m-am trezit inspirată, c-aşa vine, ca un gând răzleţ, vorba lui Coşbuc, şi de nu te găseşte pe fază, sănătate, se tooooot duce.....I-am ales un nume delicat, şi tare-mi place să dau nume lucrurilor, ca vechii greci, cei de pe vremea lui Platon, care se adunau după-amiezele şi ieşeau în decor cu o destinaţie foarte clară - veniţi, fraţilor, să dăm nume lucrurilor, să inventăm cuvinte şi sensuri!!! Acuma, eu nu ştiu sigur dacă această scurtă legendă este şi adevărată, poate este doar o vorbă de duh de-a lui Platon, consemnată în istoriile timpului, dar îmi place din răsputeri să cred că aşa a fost, şi-aşa a început "Povestea vorbii...", ca să-l citez aci pe Anton Pann, altă figură draaaaagă, dragă, dragă a sufletului meu... Ca să revin, cum vă spuneam, tare-mi place să dau nume, să denumesc, şi această frumoasă indeletnicire pe care o am de un timp - BIJUTERIA - îmi oferă deseori această ocazie, în funcţie de cât de hărnicuţă sunt, sau cât de bună-i ziua în idei, căt de bine se leagă. Anyway, ştiţi asta şi voi., boieri dvs., că sunt zile şi zile, că uneori ochii, şi sufletul şi mintea fac un tot unitar, şi mânuţele tale fac minuni, după cum sunt şi alte zile strâmbe şi pocite, în care nimic nu se leagă, parc-ai fi uşor lobotomică, şi-ai avea şi două mâini stângi, de-ţi pică toate cele pe jos, uuuufffff, mamă, ce mă enervează zilele-astea, şi mărturisec cinstit c-o las baltă atunci, şi-mi văd de treabă....
Şi-acum chiar vreau să spun ceva despre "Ingenua", pe care-am văzut-o-n gând aşa cum am făcut-o, cu o privire inocentă, venind din negura vremilor, cu o anume linişte şi armonie ce mie şi lumii-n care trăim, ne lipseşte acut....iată de ce - INGENUA - pentru că trăim în vremea inocenţei pierdute, iubim în vremea inocenţei pierdute, şi trebuie să descoperim o formă prin care s-o regăsim, iar pentru mine, asta este - INGENUA....



Setul este realizat din colier şi cercei, pe lanţ vintage Pretzel placat cu aur, având inserate elemente decorative aurii superb dantelate, elemente ce s-au folosit şi la cercei. Piesa centrală este o imagine de inspiraţie vintage, o fată ce ne zâmbeşte de peste ani...Medalionul este prins într-o ramă de brass placată cu aur, decorată cu un trandafir ceramic, de 11x11 mm. Lanţul medalionului este destul de lung, are 60 de cm, iar medalionul măsoară şi el 10 cm. Lanţul reprezintă el însuşi o bijuterie, prin forma absolut specială de împletire a zalelor. S-au mai folosit mărgele albe vechi, păsărele - veşti bune!


COST - 35 RON(la care se adaugă 5 RON transport).

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Setul "Heraldic Heart"

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, mi-am zis eu ieri, când, cu toate că-mi picau ochii de somn, odată m-am trezit brusc, străfulgerată de-o idee mică, micuţă, mititică ce m-a ajutat să-mi finalizez un proiect care m-aştepta relaxat, respectiv întins pe măsuţa mea de lucru în toată splendoarea lui neterminată, m-aştepta, zic, să-l termin cumva. Încercasem diferite tipuri de charmuri, de mărgele, de culori de panglici, nu voia şi nu voia să iasă, drept pentru care l-am lăsat şi eu să stea la reveneală, până se coace, lucru fericit ce s-a-ntâmplat noaptea trecută, cam pe la ora asta. Vi-l prezint în fotografie, e frumuşel, zic eu, dar şi cioara crede că puii ei sunt frumoşi...anyway, eu l-am încheiat, şi mă bucur pentru asta, acum mi-l prezint, iar mă bucur, şi-aşa am două bucurii, dacă mai şi place cuiva atât de mult încât să mi-l comande, am să am trei bucurii, ş.a.m.d., vorba divertişilor.....
Şi-acum să trec la descrierea lui, că tot îmi plac mie mult compunerile descriptive - setul este realizat din perle albe de 6 mm, asezonate cu mărgele metalice din argint tibetan de 5 mm, pe panglică albă dublă de satin, de lăţime 6 mm, iar ca piesă centrală am ales o frumoasă inimă vintage, rococo, cu dimensiunea de 30 de mm, decorată cu un cristal roşu intens. Acelaşi tip de charm vintage s-a folosit şi pentru cerceii care au lungimea de 5,5 cm. Colierul are lungimea de 43 de cm, se aşază oarecum la baza gâtului, şi se inchide cu o frumoasă închizătoare-inimioară, placată cu argint, de 12x11 mm.
COST - 20 RON - la care se adaugă costul coletului, respectiv 5-8 RON, în funcţie de locaţie(Ploieşti, sau în ţară).

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Set de sâmbătă

În bunul obicei pe care încerc să mi-l creez, respectiv de a prezenta câte o bijuterie în fiecare zi, continui şi astăzi această frumoasă activitate prin a scrie despre setul meu de sâmbătă, realizat din colier şi cercei. Piatra folosită este sideful, ale cărui variante cromatice par a tinde la infinit şi nu încetez a mă minuna de frumuseţea lui. Cel de-aici este portocaliu, culoare plină de energie şi luminozitate, apărând ca pietre-donut şi chipsuri de forme neregulate. Medalionul propriu-zis este compus din două cercuri de sidef cu dimensiunile de 30 şi 10 mm, conectate prin inele aurii, şi decorate cu charm scoică. Are lungimea de 60 de mm, iar lanţul colierului este de 60 de cm. Cerceii s-au realizat din acelaşi tip de piatră semipreţioasă, sidef, şi charm scoică auriu. Au lungimea de 60 de mm.
COST - 20 RON(este inclus şi transportul).

Tutorial de închidere colier sau brăţară cu crimpi

Cum bine m-a sfătuit un prieten, şi de-altfel, cum am văzut şi pe alte situri, cred că e momentul să prezint şi eu un tutorial, rămâne acum să mă decid care dintre ele, pentru că am câteva. Pe unele le-am încercat, pe altele nu, cert e că acum ceva vreme eram turbată după tuto, pe toate blogurile pe care ajungeam, cu şi fără rost, eram numai ochi să dau peste această secţiune. Continui să nu ştiu exact cum să-mi editez categoriile blogului, dar va veni clipa când voi face şi asta. Până atunci, în secţiunea "de la lume adunate, şi-napoi la lume date", vă prezint tutorialul prin care se poate realiza încheierea unei brăţări sau a unui colier prin crimp, cu închizătoare lobster şi element plat. Este o închidere de siguranţă, vă spune un om care ştie cum e să te trezeşti în plin tramvai cu brăţara toată pe jos, pentru că nu aveai crimpi s-o închei, fiind şi tu, de..., începător - eu.

Mişcările sunt notate de la 1 la 9, în ordine, cleştişorul pentru crimpi ia şi el parte la acţiune, fiind de fapt chiar actorul principal. După cum se vede în pozele 5-8, crimpul trece printr-o succesiune de mişcări, prin care este  aplatizat, apoi îndoit, şi iar aplatizat, până ajunge să conţină câte un fir din cele două, pe fiecare parte îndoită. Îmi plac foarte mult tutoriale pe bază de imagini, evident că e bine să ţi se spună şi-o vorbă, însă în cazul de faţă, imaginile sunt grăitoare, în consecinţă, vă urez spor la mărgelit!!!

vineri, 16 aprilie 2010

Colier pentru zile frumoase

Nicio zi fără ceva drăguţ, ceva delicat, ceva vechi, ceva nou sau ceva albastru - ce simpatică tradiţie americană, mai lipseşte o jartieră mov, dar mai ştii, într-o zi îmi tună, şi-ncropesc şi de-o jartieră. Eeeee, acestea fiind spuse, pentru azi am pregătit colierul "Floare dantelată", aşa, printre picături, vorba vine, că astăzi a dat Dumnezeu şi n-a plouat, şi sper ca nici duminică să nu plouă, că ar fi jale de jale să şedem cu frumuseţile-n ploaie, eu şi cei-cele vom fi hărnicuţi şi ne vom deplasa la târgul vintage La Scena. Aproape nici nu ştiu cum, dar Floarea mea dantelată s-a născut, totuşi, din varza(călită) cu ciuperci ce tronează de ceva vreme pe masa mea de lucru, element definitoriu, se pare, al unei mese de lucru unde se creează. Ce m-am bucurat când am citit pe forumul fetelor din Clubul Designerilor de Bijuterii(Cristina Cristea) că nu-i numai la mine verzică, dac-aş fi curajoasă cu adevărat, aş pune niscai poze, s-o prezint. Până atunci, am s-o descriu - deci, pe masă se află într-o ordine vecină cu dezordinea următoarele : în avanpost, diverse unelte, în stânga-sus, tot felul de lanţuri şi lănţişoare, bucăţi, întregi, metraj, lângă ele adastă în linişte Ţ camee, de diverse forme şi mărimi, apoi rame, tot aşa, de diverse forme şi mărimi; vine apoi cutia mărişoară de accesorii(ace, tortiţe, conectori, închizători, tuburi, etc), am ajuns acu la şiruri şi pungi-punguţe-punguliţe-pungişoare de mărgele şi charms-uri, pe urmă ceva organza, satin, şnur, iar în mijloc, acu-i acu, tot felul de felurite mărgele-mărgeluţe-mărgeluşe şi mărgici de mostră, pt vizionare.....Mă gândeam ieri că pierd mai mult timp cu ce caut la un  moment dat, decât cu ce vreau exact să fac....Nu-i bine şi nu-s eficientă, simt eu, dar nu se poate schimba nimic, pentru că mi-e teamă că o ordine prusacă pe măsuţa mea, m-ar îngheţa, m-ar incomoda. În final, să spun şi despre colierul-floare, sau mai bine vi-l arăt, e listat şi-n Breslo, cu 12 RON, plus transport. Pe mâine, Gabi

joi, 15 aprilie 2010

Colier pentru zile ploioase


Bine v-am găsit şi-n această zi londoneză, păcat c-o trăiesc în Ploieşti, şi nu în Londra. Anyway, dat fiind că azi ne fu menit să ne-afundăm în glod, am simţit imperios nevoia să-mi schimb dispoziţia prin ceva frumos, delicat, diafan colorat, şi cum de oarece vreme se tot plimba pe masa mea de lucru o superbă floare de Murano, tot încercând, sărmana, să-mi atragă atenţia, azi a reuşit cu brio, se pare că totul e să ai răbdare. Nu ştiu dac-aţi remarcat cât de multă răbdare au lucrurile noastre cu noi - niciunul nu se supără, cel mult ţi se-aşază într-o bună zi în drum, de vii în nas, şi-atunci îl vezi, dar nu-i propriu-zis vina lui, a lucrului, ci pe undeva a ta, că-l tot ignori. Cam aşa a fost povestea şi cu frumoasa mea floare de Murano, am văzut-o abia când sufletul şi ochii mi se lehămetiseră de-atâta gri, gri-cenuşiu, gri-şobolăniu, gri bacovian şi londonez, iar verdele-crud, movul şi irizaţiile aurii mi-au devenit absolut necesare. Acu, poa' să ningă, poa' să plouă, dispoziţia mea e de la foarte bună-n sus, graţie graţiei floricelei mele de Murano, şi sper să vă schimbe şi vouă dispoziţia micuţul meu colier din poză. Cam atât pe ziua de azi la capitolul "bijuterii", de mâine intru-n capitolul "inventar", pentru că m-am decis clar să dau o fugă la târgul vintage La Scena din Bucureşti, târg de care-am vorbit în anterioara postare, şi trebuie musai să-mi număr, să-mi aşez, să-mi sortez, să-mi scot la imprimantă eticheta pe care tocmai mi-am realizat-o, şi multe, multe altele, ca la târg, de....Un lucru sigur ştiu, vremea duminică va ţine cu noi, cei/cele care ne petrecem duminica pe-acolo. Am verificat prognoza vremii în Bucureşti pentru duminică, şi se pare că va fi o zi adevărată de primăvară, în consecinţă, haideţi la târg!!!
Colierul meu "Floare de Murano" este realizat dintr-o singură piatră mare de Murano, în tonuri calde ce îmbină albul, verdele şi movul cu irizaţiile aurii, încadrate de-o margine negru-maro. Floarea are formă de lacrimă cu lungimea de 60 de mm, şi lăţimea de 30 de mm, în partea de jos. Panglica de organza folosită are şi ea lăţimea de 38 de mm, este de culoare cărămiziu-auriu, şi se-nchide printr-o combinaţie de accesoriu şi lanţ, tot aurii. Lungimea colierului este de 56 de cm.
COST - 15 RON, la care se adaugă 5 RON - colet poştal. Este listat şi-Breslo.

marți, 13 aprilie 2010

Verde ghiduş

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu când mi-aduc aminte de frumosul loc în care mă aflam anul trecut pe vremea asta, parcă mi se umple sufletul de dor, ca să-l parafrazez oarecum pe Ion Creangă. Dacă locul la care se referă el este Humuleşti, unde a văzut lumina zilei, al meu este unul unde am văzut culoarea verde, verde-intens, verde-primăvăratic şi ghiduş, şi unde am devenit conştientă de puterea binefăcătoare pe care culoarea verde o are asupra sufletului şi minţii noastre. Acest oraş, ce are un loc special în sufletul meu este Sfântu Gheorghe - Covasna, orăşel mititel şi cochet, pe unde m-au purtat paşii anul trecut, şi de care mi-e un dor constant, la fel ca şi de oamenii - OAMENI, pe care i-am cunoscut acolo. Mi-e dor de ei, de toţi, mi-e dor de clasa mea de elevi nebunatici de-a IX-a, care acum sunt a X-a, mi-e dor de colegii mei profesori, de doamna directoare de la care multe am învăţat, de domnul director şi de nesfârşitele şi perfect argumentatele discuţii avute, nimic nu pot uita, toate sunt închise-n sufletul şi mintea mea, şi bucuria mea cea mai mare ar fi să mă pot întoarce vreodată acolo. Cu gândul la voi - dragii mei - Eniko, Zsolt, Adina, Sandor, Istvan(clubul nostru), Lillo, dna Vass, dna Erzsebet, dl Ujfalvi, şi la frumosul oraş Sfântu Gheorghe, am creat acest mic şi dulce set de primăvară din poză. Aveam intenţia să particip cu el la concursul Cristinei Cristea, de pe situl Clubul Designerilor de Bijuterii, dar, având în vedere că altceva a fost în mintea mea, nu tema propriu-zisă a concursului, respectiv "Sunt divă", am renunţat să-l trimit la concurs. Musai, însă, este să-l pun aici, şi să-i spun şi povestea, pentru că e o poveste despre oameni buni şi de ispravă, oameni pe care, dacă ai şansa să-i întâlneşti, nu-i mai poţi uita.
În consecinţă, setuleţul meu de primăvară este compus din colier şi cercei, care includ acelaşi tip de camee cu motiv floral, în montură dantelată de argint antic. S-au mai folosit conectori argint antic, şi o combinaţie de lanţ şi panglică verde-alb de satin. Costul este de 25 de RON, fiind listat şi-n Breslo.

duminică, 11 aprilie 2010

...Şi fuse şi duminică...

După cum ziceam şi-n titlu, fuse şi se duse şi duminica de azi, mai avem zi de relax abia peste 6 zile, ca şi Dumnezeu, când a făcut lumea. Îmi planificasem pentru azi oarece lucruri simple, light, cum ar fi ordine prin toate cele, şi o sesiune foto, pe lumină de zi, c-am tot făcut eu poze pe neon, şi m-am umplut de nervi. Bineînţeles, e lucru ştiut, socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă, drept pentru care, de la ordinea programată am ajuns, totuşi, să finalizez un proiect mai vechi. N-am muncit, propriu-zis, n-am dat cu sapa, şi-am avut grijă să mă relaxez în timpul trebuşoarei mele, cu muzică - musai R&B - cum îi şade bine românului în mileniul III. Oricum, ordine am făcut, chiar şi ceva dezordine prin ale ace, bice şi ...., cert e că dacă-ţi vine o idee, pune-o-n practică, n-o lăsa pe mâine, pentru că ideea este "gingaşă şi uşoară, ea zboară", cum spune Garabet Ibrăileanu, şi te afli fără ea. Pas, apoi, de-a-ţi mai veni alta pe clipă, pe dată, pentru că vis-a-vis de idei, e ca-n fotbal cu ocaziile de gol - nefructificate, se răzbună şi nu mai apar. În cazul meu, ce-am gândit am şi făcut îndată, iar micul meu proiect a primit şi-un nume - Colierul "Beautiful", cel din poză. Am stat în balans între două nume - Beautiful şi Isaura - însă m-am decis la primul, sper să fie de bun-augur. Gândindu-mă că poate-i cu noroc, doar ideea-i de provenienţă divină, l-am listat repede şi-n Breslo.ro, să nu pierd plimbarea de duminică-seara. Sincer acuma, regret că n-avem p-aci emoticoane grămezi, cum sunt prin alte părţi, pentru că ar fi fost tocmai bine pentru o mutriţă zâmbitoare, eee, dar poate vor fi, într-o bună zi...
...Şi-atâta cu mine azi, vă urez o săptămână bună, plină de succese, ori succesuri, ziceţi voi, că parc-am uitat cum îi. La final, vorb-aia : "Pe cai, oştenii mei, sau dacă nu, pe mâine", cu drag, Gabi
Colierul "Beautiful" este realizat din perle mari de sticlă, de 12 mm, iar medalionul de inspiraţie vintage apare într-o frumoasă ramă dantelată, de culoarea bronzului antic. Are formă ovală cu dimensiunea de 60x50 de mm, iar şiragul de perle măsoară cam 60 de cm. Preţul este de 35 de RON, cu transport de 5-8 RON, în funcţie de domiciliul dvs.(Ploieşti sau oriunde în ţară). În Ploieşti poate fi livrat şi personal, în rest, prin colet poştal.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Avatarurile "bloguitului"





Bine v-am găsit şi-n această frumoasă zi de sâmbătă, când, decisă eu să bloguiesc zilnic, aşa cum mi-am promis solemn ieri, m-apuc plină de curaj. Dacă nu m-am plimbam de-am ameţit pe colo, şi pe dincolo, până am ajuns să scriu o nouă pagină. Am călătorit şi prin "help", degeaba, am vizionat vreo ţ filmuleţe despre "creating a blog", degeaba, crezând că e util, mi-am mai făcut vreo două profiluri, nu că mi-ar fi lipsit neapărat, însă, tot căutând cu lumânarea opţiunea de "postare nouă", am ajuns şi prin google profile, şi-alte năzbâtii.....of, of, of, da' n-am renunţat deloc, şi postarea de faţă o demonstrează cu vârf şi îndesat.
Anyway, numa' mâine nu-i poimâine, şi începe iar scoala, iar teste, teze, corectat, servici pe şcoală, navetă, etc etc - d-ale vieţii, că s-a terminat vacanţa, cu tristeţe o spun!!....Şi pentru că vreau ca în fiecare zi pasiunea mea - handmade bijoux - să se dezvolte, nici azi n-am lăsat să treacă timpul, aşa, degeaba. Am reuşit să termin un proiect mai vechi, şi a ieşit cam aşa cum se vede în poză. Cum astăzi am fost în starea de spirit de tip - Love Birds, aşa mi-am şi denumit setuleţul meu cel cilibiu, şi am mai vizionat cu mult drag şi alte ilustrate vintage din sipetul - folderul meu cu imagini vintage. E clar că mai am multe de învăţat despre bloguit, bunăoară cum să fac eu astfel încât să ataşez poza după un text scris, nu doar înainte de el, ori la stânga-dreapta prin text. Eeeeee, dar e şi mâine zi....
Setul "Love birds" este alcătuit din colier şi cercei, realizaţi din mărgeluţe de cristal roz, de 5x4 mm, şi un frumos medalion, detaşat dintr-o bijuterie mai veche. Imaginea de inspiraţie vintage, apare într-o ramă aurie, de brass antichizat, de-o frumuseţe rară. Lanţul are lungimea de 45 de cm, iar costul este de 20 de RON, la care se adaugă transport(5 RON - Ploieşti, 8 RON - restul ţării). În Ploieşti poate fi livrat şi personal.